CSM Lugoj a cucerit în premieră în istoria clubului Cupa României, după finala adjudecată cu 3-1 (25-16, 26-24, 22-25, 25-21) în fața vicecampioanei CSM Târgoviște, la Turneul Final Four de la Pitești. Pentru clubul din Banat, e un punct final al unui sezon istoric, început cu câștigarea tot în premieră a Supercupei României, turneu la care au ajuns prin dispariția echipei din Medgidia, participarea tot prima dată în finala Cupei Challenge și tot primul podium (locul 3) în Divizia A1.
În semifinale, ambele formații au câștigat după meciuri lungi, cu 3-2, cu Blajul, în cazul Lugojului, și Dinamo, în cazul Târgoviștei. CSM-ul din Banat a intrat foarte bine în primul set și s-a distanțat rapid, în contextul în care echipa dâmbovițeană, care le-a învins pe timișence în semifinalele campionatului, a făcut inclusiv greșeli de călcarea a liniei. După primul set terminat la scorul de 25-16, Lugojul a început bine și al doilea set. Formația din Târgoviște și-a revenit însă, mai ales prin Matei, Mirosavljevic și Ionescu.
Vicecampioana a egalat la 24, însă în over-time, tot Lugojul a punctat la 26-24.
Cu cuțitul aproape de os, echipa lui Giovanni Caprara a reușit să stăpânească jocul în al treilea set. S-au speculat tot mai mult momentele în care Lugojul avea centrul la serviciu, iar liberoul de talie mondială Silvija Popovici nu era în teren, și astfel, au apărut erori la preluare.
Târgoviște a dominat clar al treilea set, terminat cu 25-22. Cu setul pierdut, elevele lui Ugljesa Segrt au continuat să joace slab în startul setului patru. Vicecampioanele au avut și trei puncte avans, dar lugojencele au egalat la 13 și asta le-a purtat noroc. Formația din Banat și-a revenit pe final de set și a terminat setul cu 21-21, evitând setul decisiv.
La finalul unui joc electrizant, de 117 minute de joc efectiv, Yelizaveta Ruban, extrema azeră născută în Ucraina a Lugojului, a primit trofeul de MVP al turneului final. Aliona Martiniuc, internaționala moldavă de pe postul de universal, a fost cea mai bună realizatoare a Lugojului, cu 17 puncte, urmată de Ruban, cu 16. Pentru Târgoviște, bulgăroaica Mira Todorova a fost cea mai bună realizatoare, cu 14 puncte marcate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER